dictionar roman englez

pustiu


  1. PUSTÍU, -ÍE, (I) pustiuri, s.n., (II) pustii, adj. I. S.n. 1. Regiune sălbatică, lipsită de vegetație și de populație; spec. întindere vastă și plană de teren lipsită de vegetație și nepopulată, acoperită cu nisip; deșert. ◊ Loc. adv. În pustiu = în zadar, degeaba. A pustiu = a jale, a moarte, prevestind moartea. ◊ Expr. A fluiera în (sau a) pustiu = a fluiera în semn de neizbândă, de părere de rău, de plictiseală; a fluiera a pagubă. Ducă-se pe pustiu (sau pe pustii) = ducă-se dracului, lua-l-ar naiba; (eufemistic) diavolul, dracul. 2. Fig. Singurătate apăsătoare pe care o simte cineva; plictiseală; mâhnire, supărare, durere. II. Adj. 1. (Despre locuri, ținuturi) Care se află în stare sălbatică, fără vegetație și fără populație. ♦ Aflat în paragină, în ruină; părăsit. ♦ (Substantivat; înv. și pop., în imprecații) Blestemat, afurisit. 2. În care nu se află nimeni (și nimic). Cameră pustie. 3. Fig. Singur, părăsit, copleșit de o singurătate apăsătoare; stingher; deznădăjduit. [Var.: (pop.) pustíe s.f.] – Din bg. pustinja.
  2. Sinonime: PUSTÍU adj., s. v. afurisit, blestemat, câinos, hain, îndrăcit, rău, ticălos.
  3. Sinonime: PUSTÍU adj. v. deșert, gol, nepăzit, nesupra-vegheat, vid.
  4. Sinonime: PUSTÍU adj., s. 1. adj. deșert, gol, necultivat, sălbatic, vid, (înv. și reg.) săcret, (înv.) puștiicios, pustiit. (Un loc, un ținut ~.) 2. s. v. deșert. 3. s. v. pustietate. 4. adj. v. nelocuit. 5. adj. v. neum-blat. 6. adj. părăsit. 7. adj. singur, stingher. (A rămas ~ pe lume.)
  5. Antonime: Pustiu – aglomerat, arhiplin, populat
  6. Ortografie: pustíu adj. m., f. pustíe; pl. m. și f. pustíi
  7. Ortografie: pustíu s. n., art. pustíul; pl. pustíuri
  8. //dexonline.ro/search.php?cuv=pustiu

Exemple pentru pustiu

Contact | Noutăți | Unelte gratuite

Acest site este bazat pe Lexica © 2004-2024 Lucian Velea
Pe această pagină se găsesc și informații puse la dispoziție de DEX online și Citatepedia

www.ro-en.ro trafic.ro