încuviințare
- ÎNCUVIINȚÁRE, încuviințări, s.f. Acțiunea de a încuviința și rezultatul ei; aprobare, consimțământ, asentiment. – V. încuviința.
- Sinonime: ÎNCUVIINȚÁRE s. 1. v. aprobare. 2. acord, apro-bare, asentiment, aviz, consimțământ, consimțire, îngăduință, învoială, învoire, permisiune, voie, voință, vrere, (livr.) accept, (înv. și reg.) poslu-șanie, slobozenie, (Mold. și Bucov.) pozvolenie, (înv.) concurs, pozvol, sfat, volnicie. (Nu se face nimic fără ~ lui.)
- Antonime: Încuviințare – dezaprobare
- Ortografie: încuviințáre s. f. (sil. -vi-in-), g.-d. art. încuviințării; pl. încuviințări
Acest site este bazat pe Lexica © 2004-2024 Lucian Velea
Pe această pagină se găsesc și informații puse la dispoziție de DEX online și Citatepedia