Ora
- ÓRĂ, ore, s.f. 1. Unitate de măsură a timpului, egală cu a douăzeci și patra parte dintr-o zi, cuprinzând 60 de minute sau 3600 de secunde; ceas. ◊ Loc. adv. Pe oră = cât ține un ceas, în decurs de un ceas; la fiecare ceas. Cu ora = (angajat și plătit) după un tarif orar. Din oră în oră = la intervale regulate de un ceas. Oră de oră = mereu, întruna. ♦ Moment indicat de fiecare dintre cele 24 de părți în care este împărțită o zi; p. ext. fiecare dintre cifrele înscrise pe cadranul unui ceasornic, care marchează aceste momente. ◊ Loc. adj. De ultimă oră = foarte actual, nou de tot. ♦ Distanță, spațiu care poate fi parcurs în timp de un ceas. ♦ Durată de timp nedeterminată; timp, epocă; moment. ◊ Expr. La ora actuală = în momentul de față, în prezent. 2. Timp fixat de mai înainte pentru realizarea unei acțiuni, timp dinainte hotărât când cineva poate fi primit undeva. 3. Lecție, curs. ◊ Expr. A lua (sau a da) ore de... = a lua (sau a da) lecții particulare de..., a lua (sau a da) meditații. [Var.: oáră s.f.] – Din lat. hora, it. ora.
- Sinonime: ÓRĂ s. 1. ceas. (O ~ are 60 de minute.) 2. v. răs-timp. 3. v. moment. 4. clasă, curs, lecție. (De ce ai lipsit de la ~?)
- Ortografie: óră s. f., g.-d. art. órei; pl. óre
Exemple pentru Ora
- Cambridge este la o depărtare de o oră de Londra.
- Cambridge este la o distanță de o oră de Londra.
- După ceasul meu e ora șapte.
- E aproape ora șase.
- E o oră nepotrivită pentru vizite.
- Este aproximativ ora patru.
- Este deja ora 11.
- Este un trafic incredibil la ora aceasta.
- Filmul a început la ora 2.
- La ora șase etc. fix
- La ora șase etc. precis
- La ora șase etc. punct
- Noi dejunăm la ora opt.
- Nu mai e mult până la ora șase.
- Ora se exprimă utilizând ora universală.
- Ora se exprimă în ora locală, în limbaj uzual.
- Timpul se specifică după ora Europei Centrale.
- Trenul pleacă după ora zece.
- Ce oră e?
- Ce-ți veni să mă suni la ora asta imposibilă?
- Dr. Brubaker: Pacientul de la ora 15 a sărit pe geam în mijlocul ședinței. De atunci, mi s-a decalat programul cu un sfert de oră.
» mai multe citate despre Ora...
Acest site este bazat pe Lexica © 2004-2024 Lucian Velea
Pe această pagină se găsesc și informații puse la dispoziție de DEX online și Citatepedia