dictionar roman englez

Tara


  1. ȚÁRĂ, țări, s.f. I. 1. Teritoriu locuit de un popor organizat din punct de vedere administrativ și politic într-un stat; p.ext. stat. ◊ Expr. Țara lui Cremene (sau a lui Papură-Vodă) = loc fără stăpân, unde fiecare face ce-i place, fără sa dea seamă cuiva. (Fam.) Te joci cu țara în bumbi? formulă prin care se atrage atenția cuiva că greșește atunci când subestimează o persoană sau o problemă. A plăti (cât) un colț de țară = a valora foarte mult. A pune țara la cale = a) a conduce, a administra o țară; b) (ir.) a discuta o chestie importantă (de ordin politic) fără a avea competența necesară; p. ext. a discuta multe și de toate. (Pop.) A se duce la țară (sau în țări) = a se duce în lume. Țara e largă = ești liber să faci ce vrei, să pleci unde vrei. La colț de țară sau la mijloc de masă și la colț de țară = într-un loc ferit de primejdii. Peste nouă (sau șapte) mări (și) peste nouă (sau șapte) țări = foarte departe. A ajunge (sau a se face, a rămâne) de poveste în țară = a i se duce cuiva vestea, a ajunge de pomină. (Fam.) A sta prost (sau rău) cu țara = a nu avea bani. Țara nimănui = a) (în basme) țară fără stăpân; b) spațiu neocupat de armate între două fronturi de luptă; zonă neutră. ♦ (Intră în denumirea unor state sau ținuturi) Țara Românească, Țările de Jos. ♦ (În vechea organizare politică și administrativă a României) Provincie. 2. Regiune, ținut, teritoriu. ♦ Șes. 3. Locul în care s-a născut sau trăiește cineva; patrie. 4. (În opoziție cu oraș) Mediu rural, sat. ◊ Loc. adj. De (sau de la) țară = de la sat; rural. II. 1. Locuitorii unei țări (I 1); popor; națiune; p. ext. oameni, lume. ◊ Expr. A afla târgul și țara = a afla toată lumea. A se pune cu țara = a intra în conflict cu toată lumea. 2. (Înv.) Populație de la sate; țărănime. [Var.: (înv.) țeáră s.f.] – Lat. terra.
  2. ȚÂRĂ s.f. (Pop.) Ruptură, zdreanță. ◊ Loc. adj. și adv. O țâră = puțin, nițel. ◊ Expr. A se face țâră = a) a se rupe, a se face bucăți; b) a se ghemui de frică. – Et. nec.
  3. TARÁ s.f. v. tară1.
  4. TÁRĂ1, tare, s.f. 1. Dara. 2. Nume dat unor greutăți nemarcate formate din diferite bucăți de metal sau de sticlă, care se întrebuințează la diferite cântăriri de laborator. 3. (Mil.) Denumire pentru caracteristicile fizico-chimice de bază ale pulberii (3). [Var.: tará s.f.] – Din ngr. tára.
  5. TÁRĂ2, tare, s.f. Defect fizic sau moral (ereditar); meteahnă. – Din fr. tare.
  6. Sinonime: TÁRĂ s. dara. (~ unei mărfi.)
  7. Sinonime: ȚÁRĂ s. 1. v. stat. 2. v. putere. 3. v. patrie. 4. (IST.) (Mold.) câmp, ocol. (~ Făgărașului.) 5. v. popor.
  8. Sinonime: ȚÂRĂ s. v. fărâmă, fir, jerpelitură, pic, pi-cătură, pișcătură, ruptură, strop, zdreanță.
  9. Sinonime: TÁRĂ s. v. cusur, defect, deficiență, imperfecțiune, insuficiență, lacună, lipsă, meteahnă, neajuns, păcat, scădere, slăbiciune, viciu.
  10. Ortografie: táră (dara, meteahnă) s. f., g.-d. art. tárei; pl. táre
  11. //dexonline.ro/search.php?cuv=tara

<< < Pagina 1 din 2 > >>

Contact | Noutăți | Unelte gratuite

Acest site este bazat pe Lexica © 2004-2024 Lucian Velea
Pe această pagină se găsesc și informații puse la dispoziție de DEX online și Citatepedia

www.ro-en.ro trafic.ro