Explicatii despre incurca

încurca

ÎNCURCÁ, încúrc, vb. I. 1. Tranz. 1. A încâlci fire, aţă etc., a le face noduri astfel încât să nu se mai poată descurca uşor. ♦ (Pop.) A călca în picioare fâneţele, semănăturile. 2. A schimba mereu drumul, direcţia pentru a îngreuia o urmărire, pentru a-şi pierde urma. ♦ Refl. şi tranz. A (se) rătăci. II. 1. Tranz. A stingheri pe cineva la mers, a îngreuia mersul cuiva. ♦ Refl. A se împiedica din mers. ♦ A opri de la o acţiune, a stânjeni. ◊ Expr. A încurca locul (sau lumea, zilele etc.) = a stânjeni pe cei din jur. (Refl.; fam.) A i se încurca limba = a i se împletici limba (din cauza băuturii, a unei emoţii etc.). ◊ Compus: încurcă-lume s.m. invar. = om care încurcă pe alţii, care nu este bun de nimic. 2. Tranz. şi refl. A face (pe cineva) să-şi piardă sau a-şi pierde şirul ideilor; a (se) zăpăci. ◊ Expr. (Se) încurcă lucrurile = (se) creează o situaţie complicată. confuză. (Tranz.) A încurca vorba = a vorbi confuz, pentru a ascunde adevărul. (Tranz.) A o încurca = a crea (intenţionat) o situaţie confuză; a face un lucru de mântuială; a nu fi clar în ce spune. 3. Tranz. şi refl. Fig. A (se) prinde în mreje. ♦ Refl. A se angaja într-o afacere din care nu mai poate ieşi (decât cu greutate). 4. Refl. Fig. A pierde vremea; a zăbovi, a întârzia (mai ales la petreceri). – Probabil lat. *incolicare (< colus ćaier, fir').

Sinonime: ÎNCURCÁ vb. 1. a (se) amesteca, a (se) încâlci, (reg.) a (se) bălmăji, (înv.) a (se) zăminti. (Iţele s-au ~.) 2. a zăpăci, (prin Transilv.) a mitroşi, (fam.) a bramburi. (A ~ ceva.) 3. v. rătăci. 4. v. con-funda. 5. v. dezorienta. 6. v. complica. 7. v. fâstâci. 8. v. deranja.

Ortografie: încurcá vb., ind. prez. 1 sg. încúrc, 3 sg. şi pl. încúrcă, perf. s. 1 sg. încurcái

Acest site este bazat pe Lexica © 2004-2024 Lucian Velea
Pe această pagină se găsesc şi informaţii puse la dispoziţie de DEX online şi Citatepedia