dictionar roman englez

lega


  1. LEGÁ1, leg, vb. I. I. Tranz. 1. A împreuna, a uni strâns (printr-un nod, o fundă) capetele de sfoară, de ață, de sârmă, de lanț etc. (astfel încât să formeze un tot). ◊ Expr. A lega (sau a strânge) băierile de la pungă (sau pungii) = a face economii, a deveni (mai) econom. 2. A închide la gură un sac, o pungă, o boccea etc., adunând marginile și înnodându-le sau petrecând în jurul lor o sfoară ale cărei capete se înnoadă; a strânge, a împacheta un obiect sau un material într-o învelitoare (basma, sac, pungă etc.) și a o închide în felul arătat. ◊ Expr. A lega paraua cu zece noduri = a fi zgârcit. ♦ A uni diferite lucruri într-un mănunchi, într-un tot (prinzându-le laolaltă). ◊ Expr. (Pop.) A (nu) lega două în trei = a (nu) pune la o parte ceva din câștigul obținut. 3. A fixa, a strânge ceva cu o funie, cu un șiret etc. ca să nu se desfacă sau să nu se clatine. ♦ A strânge cu un cerc piesele care alcătuiesc un obiect pentru a realiza un tot. 4. A prinde una de alta foile unei cărți și a-i pune scoarțe; a broșa, a cartona; p. restr. a coperta. II. 1. Tranz. A prinde, a agăța, a atârna un obiect de altul cu ajutorul unei frânghii, a unui lanț etc. 2. Tranz. Fig. A înlănțui între ele sunete sau cuvinte pentru a vorbi. 3. Tranz. A stabili o legătură între două puncte (îndepărtate) în spațiu sau în timp. ♦ (Tehn.) A stabili o legătură între două elemente ale unei instalații sau între o instalație și o sursă de forță (care-i asigură funcționarea). 4. Tranz. și refl. Fig. A (se) înfiripa sau a (se) stabili relații (din punctul de vedere al ideilor, al sentimentelor). ♦ Refl. A se ocupa cu râvnă de ceva, a simți un mare atașament pentru o anumită preocupare, meserie. 5. Refl. Fig. A plictisi pe cineva (căutând ceartă); a se agăța de cineva. III. Tranz. 1. A imobiliza pe cineva cu ajutorul unei frânghii, al unui lanț etc.; a pune în lanțuri, în fiare; a înlănțui, a încătușa. ◊ Expr. Nebun de legat = a) nebun furios; b) persoană care se poartă ca un nebun. A lega pe cineva de mâini și de picioare = a împiedica pe cineva să acționeze. A lega limba (sau gura) cuiva = a împiedica pe cineva să vorbească. (Refl.) A i se lega limba = a nu mai putea vorbi sau a vorbi cu mare greutate. A i se lega picioarele = a nu mai putea umbla sau a umbla cu mare greutate. 2. A prinde un animal (de ceva) cu ajutorul unei legături pentru a-l împiedica să fugă; a priponi. IV. Fig. 1. Refl. A se obliga să facă ceva; a se angaja, a se îndatora. 2. Tranz. (În superstiții și în basme) A opri, a împiedica de la ceva prin vrăji. V. Tranz. și refl. A(-și) înfășura sau a(-și) acoperi o parte a corpului (reînnodând, prinzând); spec. a (se) pansa, a (se) bandaja. ◊ Expr. (Tranz.) A lega la ochi pe cineva = a înșela pe cineva. (Refl.) Fiecare se leagă unde-l doare = fiecare își cunoaște greutățile proprii. A se lega la cap (când nu-l doare) = a-și crea complicații inutile. VI. 1. Intranz. (Despre plante) A face rod; a rodi. 2. Refl. și intranz. (Despre sosuri, dulcețuri etc.) A se îngroșa, a se închega. – Lat. ligare.
  2. LEGÁ2, leghez, vb. I. Tranz. (Înv.) A lăsa ceva prin legat2, prin testament; a testa1. – Din fr. léguer, lat. legare.
  3. Sinonime: LEGÁ vb. (JUR.) a testa, (înv., în Transilv.) a testălui. (A ~ cuiva un bun.)
  4. Sinonime: LEGÁ vb. v. angaja, decreta, dispune, făgă-dui, fixa, hotărî, institui, încheia, îndato-ra, însărcina, întocmi, obliga, orândui, paria, promite, rândui, stabili, statornici.
  5. Sinonime: LEGÁ vb. 1. v. înnoda. 2. a strânge. (A ~ opincile cu nojițele.) 3. v. pansa. 4. v. priponi. 5. v. încă-tușa. 6. v. cercui. 7. v. uni. 8. v. cartona. 9. a se închega, a se îngroșa, a se învârtoșa. (Dulceața s-a ~.) 10. v. asocia. 11. v. căsători. *12. v. atașa.
  6. Antonime: A lega – a dezlega
  7. Ortografie: legá (a uni) vb., ind. prez. 1 sg. lég, 3 sg. și pl. leágă
  8. Ortografie: legá (a lăsa prin testament) vb., ind. prez. 1 sg. leghéz, 3 sg. și pl. legheáză
  9. //dexonline.ro/search.php?cuv=lega

Exemple pentru lega

Produse referitoare la "lega"

Contact | Noutăți | Unelte gratuite

Acest site este bazat pe Lexica © 2004-2021 Lucian Velea
Pe această pagină se găsesc și informații puse la dispoziție de DEX online și Citatepedia

www.ro-en.ro trafic.ro