dictionar roman englez

cocoș


  1. CÓCOS s.m. (În sintagmele) Nucă de cocos = fructul cocotierului, al cărui suc lăptos se întrebuințează ca hrană și a cărui coajă este folosită în industrie. Lapte de cocos = sucul lăptos al nucii de cocos. Ulei de cocos = substanță grasă obținută prin presarea miezului uscat al nucii de cocos. Unt de cocos = ulei de cocos supus rafinării și dezodorizării, folosit în alimentație. – Din germ. Kokos.
  2. COCÓȘ, (I, III, IV) cocoși, s.m., (II) cocoașe, s.n. I. S.m. Masculul găinii; pasăre domestică mai mare decât găina, cu o creastă roșie dezvoltată, cu cioc ascuțit și cu penele de diferite culori (Gallus bankiva domestica). ◊ Expr. Cânta cocoșul (într-o casă), se spune pentru a arăta că într-o familie dată bărbatul are cuvântul hotărâtor. Basm (sau poveste) cu cocoșul roșu = povestire, întâmplare fără sfârșit sau neadevărată. ♦ (Pop.) Nume dat masculilor unor păsări. ◊ Compuse: cocoș-de-munte sau cocoș-sălbatic = pasăre sălbatică de mărimea unui curcan, cu pene negre, pe piept verzi-albăstrui, cu ciocul puternic și puțin înconvoiat (Tetrao urogallus); cocoș-de-mesteacăn = pasăre sălbatică având coada în formă de liră, cu penajul masculului negru cu luciu metalic, iar al femelei brun-ruginiu cu pete transversale (Lyrurus tetrix). II. S.n. 1. Ciocănel percutor la armele de vânătoare. 2. Pârghie de comandă a supapei la ciocanele acționate cu aer comprimat sau cu aburi. III. S.m. 1. (Pop.) Partea centrală a miezului pepenului verde, mai dulce și lipsită de sâmburi. 2. (Reg.; la pl.) Floricele (de mâncat). IV. S.m. Categorie în care sunt încadrați boxerii între 51 și 54 kg și luptătorii între 52 și 57 kg; boxer sau luptător care face parte din această categorie. [Var.: (reg.) cucóș s.m. și n.] – Din sl. kokoši 'găină'.
  3. Sinonime: COCÓȘ s. v. coada-cocoșului, cucui, iris, măsea, stânjen, stânjenel.
  4. Sinonime: COCÓȘ s. 1. (ORNIT.) (rar, adesea glumeț) cucurigu, pintenat, (înv. și pop.) cântător. (ul este masculul găinii.) 2. (ORNIT.) cocoș-de-munte (Tetrao urogallus) = cocoș-sălbatic, (reg.) gotcan, tarcan, tătar, cocoș-de-sihlă; cocoș-sălbatic v. cocoș-de-munte. 3. (BOT.) inimă. (~ la pepenele verde.) 4. (TEHN.) (Transilv.) scăpărătoare. (~ la o armă de vânătoare.)
  5. Sinonime: CÓCOS s. v. nucă de cocos.
  6. Sinonime: CÓCOS s. v. cocotier.
  7. Ortografie: cócos s. m.
  8. Ortografie: cocóș (pasăre, miez de pepene, boxer) s. m., pl. cocóși
  9. Ortografie: cocóș (la arme, ciocane) s. n., pl. cocoáșe
  10. //dexonline.ro/search.php?cuv=cocos

Exemple pentru cocoș

Contact | Noutăți | Unelte gratuite

Acest site este bazat pe Lexica © 2004-2024 Lucian Velea
Pe această pagină se găsesc și informații puse la dispoziție de DEX online și Citatepedia

www.ro-en.ro trafic.ro