dictionar roman englez

dulce


  1. DÚLCE, (A) dulci, adj., (B 2) dulciuri, s.n., (B 1) s.n. A. Adj. I. 1. Care are gustul caracteristic mierii sau zahărului. ♦ Care a fost îndulcit (cu miere, cu zahăr etc.). 2. (Despre lapte) Proaspăt; nefermentat. ♦ (Despre brânzeturi) Care nu a fost sărat sau care a fost sărat foarte puțin. 3. (Despre fructe) Care este produs de un pom fructifer altoit, având gustul dulce (A I 1). 4. (Despre apă) De râu, de izvor, de fântână. II. Fig. 1. Frumos, drăguț, gingaș. Zâmbet dulce. ◊ Expr. A face (cuiva) ochi dulci = a privi (pe cineva) cu dragoste; a curta. ♦ (Despre miros) Aromatic, parfumat. ♦ (Despre glas, sunete etc.) Plăcut la auz; melodios. ♦ (Despre lumină) Puțin intens, blând, potolit. ♦ (Despre culori) Estompat, pal. 2. (Despre somn) Liniștit, calm, odihnitor. 3. (Despre gesturi, acțiuni) Ușor, delicat, gingaș. 4. (Despre terenuri) Puțin înclinat, cu pantă redusă, ușor de urcat. 5. (Despre climă și agenți fizici) Moderat, temperat. 6. (Despre ființe) Simpatic, plăcut la înfățișare sau în comportări. ♦ Iubit, drag. 7. (Despre oameni) Blând, omenos, înțelegător. ♦ Care procură mulțumire; agreabil. ♦ (Despre vorbe) Care place, desfată, mângâie. ♦ (Despre gânduri exprimate, versuri etc.) De dragoste; p. ext. searbăd, fad. B. S.n. 1. Ceea ce e plăcut, bun; ceea ce produce plăcere, bucurie. ◊ Loc. adj. De dulce = (în ritualul bisericii creștine; despre mâncăruri) care este permis numai în perioadele dintre posturi; (despre zile sau perioade) în care este îngăduit să se mănânce orice fel de aliment. ◊ Expr. (Fam.) A spune (cuiva ceva) de dulce = a spune (cuiva) lucruri dezagreabile, a reproșa (cuiva ceva), a certa pe cineva. ♦ Perioadă de timp cât este îngăduit credincioșilor creștini să mănânce carne. 2. (Mai ales la pl.) Preparat dulce (A I l) care se mănâncă. – Lat. dulcis.
  2. Sinonime: DÚLCE adj. v. agreabil, armonios, blând, calm, delicat, domol, drag, drăgălaș, drăguț, estompat, fin, frumos, frumușel, gingaș, grațios, iubit, îmbălsămat, îm-bătător, îndrăgit, înmiresmat, lin, liniștit, melodic, melodios, moderat, muzical, netulburat, pal, palid, parfu-mat, pașnic, pierdut, plăcut, potolit, potrivit, scump, sonor, stins, suav, șters, temperat, tihnit, unduios, ușor.
  3. Sinonime: DÚLCE adj. 1. v. îndulcit. 2. proaspăt. (Lapte ~.) 3. nesărat. (Brânză ~.)
  4. Ortografie: dúlce adj. m. și f. dúlce, g.-d. art. dúlcii; pl. m. și f. dulci
  5. Ortografie: dúlce s. n., (preparate dulci) pl. dúlciuri
  6. //dexonline.ro/search.php?cuv=dulce

Exemple pentru dulce

  • Vorba dulce mult aduce, vorba bună mult adună.
  • Vorba dulce mult aduce.
  • Ascultă-mă pe mine și rămâi burlac. Iei de nevastă o femeie frumoasă și ea se urâțește; iei o fată plesnind de sănătate, și se șubrezește; o credeai fierbinte, și e rece, sau, și mai și, rece în aparență și în realitate e așa de fierbinte, încât te omoară ori te dezonorează. Câteodată ființa cea mai dulce e o năzuroasă, dar niciodată o năzuroasă n-are să devină dulce; alteori, copila pe care ai luat-o lălâie și firavă, desfășoară împotriva ta o voință de fier, o minte de diavol. M-am săturat de căsnicie. (Balzac)
    » mai multe citate despre dulce...

Produse referitoare la "dulce"

Contact | Noutăți | Unelte gratuite

Acest site este bazat pe Lexica © 2004-2021 Lucian Velea
Pe această pagină se găsesc și informații puse la dispoziție de DEX online și Citatepedia

www.ro-en.ro trafic.ro