furculiță
- FURCULÍȚĂ, furculițe, s.f. 1. Obiect (de metal) alcătuit dintr-un mâner și doi până la patru dinți, cu ajutorul căruia se duce mâncarea la gură; furcuță (2). ◊ Loc. adj. În furculiță (sau în furculițe) = (despre barbă) cu părțile laterale mai lungi decât mijlocul; (despre mustăți) cu capetele răsucite în sus. 2. Fiecare dintre cele două piese curbate, încrucișate la unul dintre capete, prin care este fixată inima carului pe podul osiei dinapoi, pentru a împiedica rotirea inimii în plan orizontal; gemănare. [Pl. și: furculiți] – Furcă + suf. -uliță.
- Sinonime: FURCULÍȚĂ s. 1. (Transilv.) furcuță. (~ pentru mâncat.) 2. (TEHN.) gemănare, (reg.) ciorobă-riță, lișiță. (~ la car.) 3. (TEHN.) (reg.) pieptene. (~ pentru țesături groase.)
- Ortografie: furculíță s. f., g.-d. art. furculíței; pl. furculíțe
Acest site este bazat pe Lexica © 2004-2024 Lucian Velea
Pe această pagină se găsesc și informații puse la dispoziție de DEX online și Citatepedia