meliță
- MELIȚÁ, méliț, vb. I. 1. Tranz. A zdrobi (cu melița) și a curăța cânepa și inul de părțile lemnoase, pentru a alege fuiorul sau pentru a se obține câlții de meliță. ♦ Fig. A bate strașnic pe cineva. 2. Intranz. Fig. A trăncăni, a flecări. – Din meliță.
- MÉLIȚĂ, melițe, s.f. 1. Unealtă primitivă de lemn, folosită în industria casnică pentru melițare; zdrobitor. ♦ Mașină de melițat, prevăzută cu cuțite sau cu aripi de lemn dispuse circular pe un cilindru. 2. Fig. (Fam. și depr.) Gură (considerată ca organ al vorbirii). ◊ Expr. A da cu melița (sau din meliță) = a trăncăni, a flecări. – Din bg. melica.
- Sinonime: MÉLIȚĂ s. (TEHN.) (reg.) frângător, zdrobitor. (~ pentru zdrobit cânepa.)
- Sinonime: MÉLIȚĂ s. v. gloabă, gură, mârțoagă.
- Sinonime: MÉLIȚĂ s., adj. v. clănțău, flecar, guraliv, limbut, palavragiu, vorbă-lungă, vorbă-reț.
- Sinonime: MELIȚÁ vb. v. flecări, îndruga, pălăvrăgi, sporovăi, trăncăni.
- Ortografie: melítă s. f., pl. melíte
- Ortografie: melițá vb., ind. prez. 1 sg. méliț, 3 sg. și pl. méliță
- Ortografie: méliță s. f., g.-d. art. méliței; pl. mélițe
Acest site este bazat pe Lexica © 2004-2024 Lucian Velea
Pe această pagină se găsesc și informații puse la dispoziție de DEX online și Citatepedia