dictionar roman englez

scoate


  1. SCOÁTE, scot, vb. III. Tranz. I. 1. A lua ceva (afară) dintr-o cantitate mai mare sau din locul unde se află. 2. A extrage dintr-un spațiu, dintr-un înveliș etc. pentru a elibera sau a utiliza. ◊ Expr. A scoate sabia (din teacă) = a începe vrajba, războiul. ♦ A elibera dintr-o strânsoare; a degaja. 3. A pune la vedere; a da la iveală, a înfățișa, a expune. ◊ Expr. A scoate la vânzare (sau la mezat, la licitație) = a pune în vânzare (sau la mezat, la licitație). A scoate la iveală (sau în vileag) = a face cunoscut; a dezvălui. 4. A(-și) da jos de pe sine sau de pe altcineva un obiect de îmbrăcăminte, de podoabă etc. ◊ Expr. Pe unde scot (sau scoți etc.) cămașa? = cum aș (sau ai etc.) putea să scap (ori să scapi etc.) din încurcătura sau necazul în care mă aflu (sau te afli etc.)? ♦ A elibera din ham sau din jug un animal de tracțiune. 5. A trage afară cu forța; a smulge, a extrage, a extirpa. I-a scos o măsea. ◊ Expr. A scoate (cuiva) sufletul = a necăji, a supăra foarte tare (pe cineva). A-și scoate sufletul = a se obosi prea mult, a pune (prea) mult suflet, a se extenua. A-i scoate (cuiva) ochii (pentru ceva) = a-i aduce (cuiva) mereu aminte de un serviciu sau de un bine pe care i l-ai făcut; a reproșa (ceva cuiva). A-și scoate ochii unul altuia = a se certa; a se bate; a-și imputa, a-și reproșa. ♦ Fig. A obține, a căpăta (cu greutate). 6. A izgoni, a alunga, a da pe cineva afară dintr-un anumit loc. ♦ A face să iasă în calea sau în întâmpinarea cuiva. ◊ Expr. A scoate (pe cineva) în lume = a conduce (pe cineva) la o petrecere, la un spectacol, a face (pe cineva) să cunoască societatea. 7. A îndepărta pe cineva dintr-o funcție, a da afară. ♦ A elimina dintr-o serie, dintr-o listă, dintr-un șir. ◊ Expr. A scoate din circuit = a) a face să nu mai funcționeze, întrerupând legăturile cu circuitul; b) a retrage din circulație. A scoate corecturile = a îndrepta greșelile indicate în corecturile unui text pregătit pentru tipar. 8. A face pe cineva să iasă dintr-o anumită stare, a schimba starea cuiva. ◊ Expr. A scoate (pe cineva) din viață (sau dintre cei vii) = a omorî (pe cineva). A nu mai scoate (pe cineva) din... = a nu mai înceta de a numi (pe cineva) cu un nume, cu o poreclă, cu un calificativ (injurios). A scoate (cuiva) peri albi = a pricinui (cuiva) mari necazuri, a sâcâi mereu (pe cineva). ♦ A convoca, a aduna; a mobiliza (pentru o acțiune). 9. A conduce pe călători într-un anumit loc; a duce până într-un loc. O potecă i-a scos din pădure. ◊ Expr. A o scoate la capăt = a termina ceva cu succes, a izbuti, a reuși. A scoate (pe cineva) la covrigi = a ruina sau a păgubi (pe cineva). 10. A scăpa, a salva, a ajuta (pe cineva) să iasă dintr-o situație grea. 11. A obține un produs din ceva; a extrage, a fabrica. 12. A dobândi, a câștiga, a obține. ◊ Expr. A-și scoate pâinea (sau, rar, mămăliga) = a-și câștiga existența, a dobândi cele necesare traiului. ♦ A lua înapoi, a recupera. 13. A lua, a ridica, a obține (un pachet, un act etc.) dintr-un anumit loc. 14. A face ca cineva să parvină, să obțină o situație mai bună; a promova. Meșterul l-a scos calfă. ◊ Expr. A scoate om din cineva = a face pe cineva să devină om cumsecade, de valoare. 15. A face o copie, o reproducere; a fotografia. 16. A tipări, a edita, a publica. A scos o carte. II. 1. A împinge înainte, făcând să iasă în afară, a lăsa să se vadă, a da la iveală. Scot capul pe geam. ◊ Expr. Fuge de-și scoate ochii = fuge foarte tare. ♦ A face să emane; a produce. ♦ A azvârli, a arunca, a trimite. 2. A rosti sunete, a pronunța cuvinte; a striga, a țipa. ♦ A formula, a spune, a zice. 3. A născoci, a scorni, a inventa. ♦ (Înv.) A institui. 4. (Despre păsări) A cloci ouăle și a face să iasă pui. 5. (Despre plante) A face să răsară, să crească, să se dezvolte. – Lat. *excotere (= excutere).
  2. Sinonime: SCOÁTE vb. v. copia, excepta, fixa, hotărî, institui, inventa, izbăvi, întocmi, mân-tui, născoci, orândui, plăsmui, purifica, răscumpăra, reproduce, retrage, rândui, salva, scădea, scorni, stabili, statorni-ci, tălmăci, ticlui, traduce, transpune.
  3. Sinonime: SCOÁTE vb. 1. v. extrage. 2. v. exciza. 3. v. smulge. 4. a extrage, a lua. (A ~ apă din fântână.) 5. v. dez-gropa. 6. a desface, a desprinde. (A ~ o scândură de la gard.) 7. a arăta. (~ limba!) 8. v. dezbrăca. 9. a descălța, a trage, (reg.) a desculța. (A ~ pantofii din picioare.) 10. a lua. (Își ~ pălăria de pe cap.) 11. v. ridica. 12. a încasa. (A ~ banii din bancă.) 13. a retrage, (pop.) a trage. (A ~ o sumă de bani de la CEC.) 14. v. elimina. 15. v. anula. 16. a depărta, a elimina, a îndepărta, a înlătura. (A ~ petele de grăsime de pe haine.) 17. v. suprima. 18. v. exclude. 19. v. concedia. 20. v. desărcina. 21. v. destitui. 22. v. emite. 23. a articula, a grăi, a pronunța, a rosti, a spune, a vorbi, a zice, (prin Mold.) a blești. (N-a ~ nici un cuvânt.) 24. a da, a emite, (pop.) a slobozi. (A ~ un chiot, un țipăt.) 25. v. produce. 26. v. emana. 27. v. publica. 28. a emite. (A ~ noi monede.) 29. v. desface. 30. v. eli-bera. 31. a salva, a scăpa, (pop.) a mântui, (înv.) a mistui. (L-a ~ dintr-un mare necaz.) 32. v. obține. 33. a căpăta, a obține, a primi, a vedea. (Nu mai ~ un ban de la el.) 34. v. recupera.
  4. Antonime: A scoate – a băga, a vârî, a scufunda
  5. Ortografie: scoáte vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. scot, imperf. 3 sg. scoteá, perf. s. 1 sg. scoséi, 1 pl. scoáserăm; conj. prez. 3 sg. și pl. scoátă; ger. scoțând; part. scos
  6. //dexonline.ro/search.php?cuv=scoate

Exemple pentru scoate

Contact | Noutăți | Unelte gratuite

Acest site este bazat pe Lexica © 2004-2024 Lucian Velea
Pe această pagină se găsesc și informații puse la dispoziție de DEX online și Citatepedia

www.ro-en.ro trafic.ro