scuză
- SCUZÁ, scuz, vb. I. 1. Refl. A cere scuze (2), a-și exprima (în fața cuiva) părerea de rău pentru o greșeală făcută; a se dezvinovăți, a se justifica. ◊ Expr. (Tranz. absol.) Scuzați! formulă de politețe prin care cineva își cere iertare pentru o greșeală, o stângăcie etc. 2. Tranz. A accepta, a primi scuzele (2) cuiva; a ierta. – Din it. scusare. Cf. fr. e x c u s e r.
- SCÚZĂ, scuze, s.f. 1. Motiv real sau pretext invocat de cineva pentru a justifica sau a micșora o vină, o greșeală (proprie sau a altcuiva) sau pentru a se sustrage de la o obligație; dezvinovățire, justificare. 2. Exprimare a regretului pentru o greșeală comisă sau pentru o jignire adusă cuiva. ◊ Expr. Scuzele mele, formulă prin care cineva își cere iertare. A cere (sau a prezenta, a exprima) scuze = a-și exprima părerea de rău pentru o greșeală făcută; a cere iertare. A primi (de la cineva) scuze (sau scuzele cuiva) = a accepta dovezile sau argumentele prin care cineva se dezvinovățește; a ierta greșelile (cuiva). – Din it. scusa. Cf. fr. e x c u s e.
- Sinonime: SCÚZĂ s. 1. v. dezvinovățire. 2. iertare, (pop.) iertăciune, (înv.) pardon. (Cere e.) 3. jus-tificare, motivare, motivație, (rar) scuzare, (înv.) răspuns. (Nu are nici o ~ pentru cele făcute.) 4. v. motiv.
- Sinonime: SCUZÁ vb. 1. v. dezvinovăți. 2. a ierta. (Vă rog să mă ~ pentru o clipă.) 3. a justifica, a motiva. (Scopul ~ mijoacele.)
- Ortografie: scuzá vb., ind. prez. 1 sg. scuz, 3 sg. și pl. scúză
- Ortografie: scúză s. f., g.-d. art. scúzei; pl. scúze
Exemple pentru scuză
- Scopul nu scuză întotdeauna mijloacele.
- Scopul scuză mijloacele.
- Religia oferă idioților o scuză imbatabilă: și ei au fost făcuți după chipul și asemănarea Domnului. (Valeriu Butulescu)
» mai multe citate despre scuza...
Acest site este bazat pe Lexica © 2004-2024 Lucian Velea
Pe această pagină se găsesc și informații puse la dispoziție de DEX online și Citatepedia