imperativ
- IMPERATÍV, -Ă, imperativi, -e, adj., s.n. 1. Adj. Care ordonă; poruncitor. ◊ Mod imperativ (și substantivat, n.) = mod verbal personal prin care se exprimă un ordin, o interdicție, un sfat, un îndemn, o rugăminte etc. a subiectului. Propoziție imperativă = propoziție care exprimă un ordin, un îndemn, o rugăminte etc. 2. S.n. Necesitate categorică și necondiționată; obligație. ◊ Imperativ categoric = principiu (enunțat de Kant) după care obligația morală are un caracter absolut, necondiționat, spre deosebire de cerințele condiționate ale vieții cotidiene. – Din fr. impératif, lat. imperativus.
- Sinonime: IMPERATÍV adj., s. 1. adj. v. autoritar. 2. adj., s. (GRAM.) (înv.) poruncitor. (Modul ~.) 3. adj. v. imperios. 4. s. v. cerință.
- Ortografie: imperatív adj. m., pl. imperatívi; f. sg. imperatívă, pl. imperatíve
- Ortografie: imperatív s. n., pl. imperatíve
Exemple pentru imperativ
- Iubirea față de semeni este un imperativ/superlativ al vieții. Chiar dacă nici Prometeu și nici Isus nu au sfârșit-o prea bine. (Vasile Ghica)
» mai multe citate despre imperativ...
Acest site este bazat pe Lexica © 2004-2024 Lucian Velea
Pe această pagină se găsesc și informații puse la dispoziție de DEX online și Citatepedia